01 septembrie 2007

Lumile virtuale vor devansa netul


Lumile virtuale gen Second Life (SL) sau Gaia Online nu mai sunt o noutate. Şi nici faptul că se dezvoltă cu paşi repezi. Dar în 10 ani de zile, spune Philip Rosedale, cel care a inventat Second Life, lumile virtuale vor devansa însuşi internetul.

Potrivit publicaţiei online theregister.com, afirmaţia a fost făcută la conferinţa anuală de tehnologie organizată la Stanford. „În 10 ani de zile, accesul virtual va fi mai răspândit decât accesul la la paginile web”, a declarat Rosdale. Cu alte cuvinte, generaţiile viitorului vor utiliza lumi virtuale precum SL cu aceeaşi lejeritate cu care noi folosim în momentul de faţă messengerul, e-mailul sau paginile web.

Printre altele, la acestă conferinţă s-a luat în discuţie şi suportul fizic al unei asemenea lumi virtuale. Rosedale a declarat că în timp ce Google are în prezent circa 100.000 de servere, lumile virtuale de peste 10 ani de zile vor fi găzduite de sute de milioane de aparate.

Dar predicţiile merg şi mai departe: au fost voci care au anticipat că robotica va fi atât de avansată încât toată producţia va fi automatizată, iar omenirea va trăi din tranzacţionarea bunurilor virtuale.

După părerea mea, proprietarii sălilor de sport or să câştige şi ei foarte bine, având în vedere că generaţiile viitoare se vor atrofia din pricina belitului ochilor în monitor.

Niciun comentariu: